Foaie verde stalp
„Ca om de televiziune, am intuit din start că o asemenea prezenţă, între finalişti, ar fi fost o pată de culoare a ediţiei din acest an! În plus, nici piesele nu mi s-au părut rele, însă, din păcate, eu n-am făcut parte din juriu. Am constatat, cu stupoate, că juraţi, precum Dana Dorian, care s-au bătut cu pumnul în piept, pe la televiziuni, ca apărători ai lui Florin Salam, ascundeau în fişele de jurizare, note de 2 şi de 4 la adresa pieselor acestuia!”, a declarat recent, singura si fara PR, doamna Marina Almasan.
Nu am aparat piesele, despre care am spus ca sunt slabe, ci pe omul Florin Salam, pe mine si colegii mei de juriu, de un scandal care se pregatise temeinic, cu cateva zile bune inainte, in care am fi fost tarati pe nedrept. Piesele nu trebuiau aparate, ci jurizate. Ele poarta semnatura unor compozitori, iar interpretul isi aduce contributia doar prin interpretare. Si dupa cate stiu eu, juriul a jurizat piesele, nu interpretarea. Pentru interpretare, TVR avea pregatita o lista de artisti din care ar fi putut face recomandari in cazul in care piesa ar fi fost buna, iar solistul nu. Ca de-aia era cat pe ce sa sara din schema Kamara (a carui prezenta ar fi fost, nu-i asa?, o alta “pata de culoare”), chiar inainte sa fie data publicitatii lista castigatorilor dreptului de a concura in finala. Motivul? Nu se „potrivea” in duet cu Seling.
„În plus, nici piesele nu mi s-au părut rele, însă, din păcate, eu n-am făcut parte din juriu”, declara aceeasi stimabila, cu regret bine scos in evidenta, pe care nu-l cred nici daca se jura cu mana pe cartea de munca. Insa tare mi-as dori sa se afle intr-un juriu de acest gen si sa i se implineasca astfel visul! Mai apoi, exact cel care a invitat-o in acel juriu, sa-i dea in cap si sa o expuna amenintarilor si agresarilor, doar pentru simplul motiv ca n-a avut nici un translator din limba romana in limba romana, ca sa-i traduca faptele. Ma intreb daca realizatoarea proiectului s-a gandit vreo secunda ca dand in cap unui membru al juriului adus de domnia-sa, dumneaei, ca organizator, a esuat. Ceea ce nu am stiut eu, si ma acuz vehement de neiertata ignoranta, este ca daca esti implicat intr-un juriu nu iti este permis sa emiti nici o opinie personala. O sa incerc sa ma educ pe tema. Un, doi, faceti toti la fel ca noi … si mai ales ciocu’ mic!
Nu am acum nici un chef sa ma leg de regulamentul care se zbate intre rational si irational, din care lipsesc halci de informari prin care sa se justifice unele decizii luate deja. Insa as vrea totusi sa precizez ca: 1) „Stupoarea” de care pomeneste doamna Marina Almasan este o stare care o caracterizeaza perfect si 2) notele nu erau „ascunse în fişele de jurizare”, ci erau scrise, cu pixul teverist pe hartia teverista. Din cate stiu eu, fisele nu se constituiau intr-un supozitor pe care doamna Marina Almasan cu greu l-a scos la lumina. Ca in loc de 4, cat am dat la cea mai disputata piesa, am spus ca, dupa cate mi-amintesc, am dat nota 6, este o eroare pe care mi-o asum si mi-o scuz simpu: din 112 note date in acea zi, nu am retinut exact nota acordata piesei in discutie, adica aceea care, dupa parerea mea, merita un comentariu din punct de vedere muzical. N-am declarat 8, 9 sau 10. Si cum extrem de multe piese au fost notate de mine cu nota 1, nota 4, in acest context, este o nota buna.
Partea amuzanta: In luna ianuarie, o asistenta a doamnei in cauza a insistat sa fiu prezenta in cadrul unei emisiuni in direct, care ar fi avut loc in februarie, dupa preselectie. Cu doua zile inainte de emisiune, dupa ce imi „ascunsesem” notele de 2 si de 4 prin zone greu accesibile, aceeasi asistenta m-a sunat sa-mi spuna ca au deja prea multi invitati si ca, ghinion, nu mai are loc si pentru mine. Cu alte cuvinte, m-a dezinvitat la o emisiune la care ma invitase. (N-am salivat de invidie si n-am murit de ciuda, pentru ca, urmarind emisiunea, cadrele, comentariile si mai ales playback-ul, am facut o afacere: am economisit motorina de acasa pana acolo si invers.) Nu stiu exact ce cuvant se potriveste insa gestului domniei-sale, dar sigur e unul pe masura!
Nu am mai fost invitata sa particip intr-un eveniment ticluit de realizatoarea proiectului de cand la unul din festivaluri, numit Festivalul National Al Cantecului de Dragoste, premiul de popularitate l-a capatat, in detrimentul unor artisti colosali, o debutanta care canta mai prost decat bocancii Elenei Carstea. Expresia nu-mi apartine, ci este chiar marca inregistrata Elena Carstea. Dupa ce am avut o discutie publica, incercand sa aflu cum dracu’ a luat o anonima un premiu acordat intai de toate pe criteriul notorietatii, ca o coincidenta, n-am mai fost invitata ani buni sa calc pragul institutiei cu intrari prin doua strazi.
Dar sa trecem la lucruri serioase! Cum ar fi …
Cum (n-)o sa trecem de semifinala de la Oslo
Una din cele mai mari gafe ale acestui an eurovisionistic (si a fost destul de greu sa o departajez de celelalte) este dezvaluirea piesei finaliste, chiar in emisiunea pastorita de-a binelea de Marina Almasan. Conform declaratiilor unui participant activ in facerea eurovisionului teverist (si mai ales in urma urarilor de succes), piesa care ne va reprezenta la Oslo este cea a lui Eduard Carcota, cantata de Luminita Anghel si de Toni Pop Tamas, cu sau fara Adrian Piper. N-am nimic cu interpretii, ba chiar ii apreciez atat pe Luminita, cat si pe Toni Pop Tamas. Dar, daca asa or sta lucrurile, indraznesc sa intreb la ce dracu’ se mai organizeaza o finala televizata, care costa bani (pe noi), timp (al nostru) si nervi (tot ai nostri), daca distributia e deja completa?! Si daca ti se agita borhotul dreptatii si, simtindu-te umilit, vrei sa te retragi din marea… competitie, atunci trebuie sa scoti din buzunar niscai bani daune, conform contractului. Eee? Cui ii da mana sa aiba demnitate pe sume cu 6 cifre, atat cat s-a declarat oficial, in conferinta de presa, ca ar costa dreptul de a te retrage? Si ma intreb asa, ca toanta, de ce oare tocmai in aceasta editie s-a scos din palarie aceasta clauza si mai ales pe aceasta suma?!
Dar cum nu cred ca lucrurile pot fi si altfel decat corecte si transparente, atunci sigur ca cea mai buna piesa, oricare ar fi ea, ne va reprezenta, la Oslo, pe 27 mai. Adica, in semifinala de la Oslo, ca pana la finala mai avem de tras. Ati vazut in ce grupa suntem? Competitorii sunt: Elvetia, Lituania, Georgia, Turcia, Irlanda, Slovenia, Suedia, Ucraina, Olanda, Bulgaria, Croatia, Danemarca, Azerbaijan, Cipru, Romania, Israel, Armenia. Sunt 17 tari, din care trebuie sa ramana 10. Sunt patru tari din fostul imperiu sovietic de la care s-ar putea sa luam oareshce puncte, dar nu prea multe ca nu mai raman sa-si dea intre ele. Si nu putem sa ne suparam pe partipriurile lor, pentru ca ar trebui sa ne suparam si pe partipriurilor noastre. Doar ca pe noi nu ne deranjeaza ale noastre, ci ne enerveaza ca nu avem si noi la fel de multe ca ei. Tipic romaneste, nu?
De la Cipru vom ciuguli iarasi cate ceva, asa cum facem editie de editie. Romanii din Israel sms-uiesc si ei cat pot. Pe vecinii nostri bulgari nu prea putem sa punem baza, iar „capsunarii” din Spania si moldovenii de peste Prut au de ales, ca vot, intre tarile din cealalta grupa. In plus, vom mai fi jurizati (+votati) de Norvegia, Anglia si Franta. In conditiile in care, anul acesta, punctele sunt date 50% de juriu si 50% de public, nu stiu ce sanse avem. Adica, pana si Traistariu, cu vreo 4 Tornerouri suprapuse, ar fi avut dificultati anul acesta. Vom muri si vom vedea, vorba poetului. Poate ne trasneste surpriza unei scenografii bestiale, a unei montari scenice cum nu s-a mai vazut, a unei promovari competente pe plan european, promovare facuta cu creier in cap, simt de raspundere si bani in buzunar, si sa vezi ce-o sa topai de fericire ca n-am avut dreptate!
Cipru – Jon Lilygreen & The Islanders – Life looks better in spring
Norvegia – Didrik Solli-Tangen – My Heart Is Yours
Dar cea mai egoista placere am trait-o dialogand cu Adrian Despot, un dialog care a durat maxim 15 minute. Il admiram pe omul Adrian Despot de la distanta si-mi facusem o parere destul de subiectiva despre el, formata de-a lungul timpului, din aparitiile si comentariile sale din diverse emisiuni radio-tv. Cat priveste artistul, consider ca una din cele mai bune piese ale trupei Vita de vie este si una dintre cele mai bune din creatia muzicii moderne romanesti. Piesa se numeste “Visare” si are vreo 2 minute si-un strop. Iata si dovada ca simplitatea, facuta de profesionisti, poate fi arta. Ei bine, a fost o reala bucurie sa observ ca imaginea pe care mi-am creat-o despre el corespunde, intru totul, realitatii.
